Castel

miercuri, 15 iulie 2015

Idei pentru a petrece timp de calitate cu copiii





Într-o lume din ce în ce mai agitată şi mai nebună, fiecare familie este unică. Să petreci timp cu familia e important. Nu există o modalitate “magică” sau “corectă” prin care să creezi relaţii puternice cu membrii familiei tale. Fiecare familie va trebui să le descopere pe cele care funcţionează pentru ea. Vor fi momente în care nu vei putea să faci ce îţi doreşti pentru copilul tău, dar dacă investeşti timp în relaţie, va deveni suficient de puternică cât sa reziste şi acestor momente.

Deseori, părinţii compensează cantitatea mică de timp pe care o petrec cu copiii prin timp de calitate.  Două ore în natură, o după amiază la film, cina la restaurant. Dar adevărul este că timpul de calitate poate să apară când te aştepţi mai puţin: două ore în natură, dar şi în drum spre şedinţa de balet. 

Timpul de calitate devine timp de calitate când copiii au atenţia noastră, când discutăm şi ne sfătuim, când ascultăm păreri şi expunem puncte de vedere, când înţelegem cum gândeşte copilul, ce-l sperie şi ce-l preocupă şi la rândul său copilul descoperă modul nostru de a gândi, sistemul nostru de valori.
Activităţile din sfera arts & crafts sunt o modalitate foarte plăcută de a petrece timp de calitate cu cei mici.

 

Câteva dintre propunerile noastre

Pe o coală mare de hârtie, desenaţi conturul unei piste de formula 1, pictaţi împreună cu copiii maşinuţele şi apoi jucaţi-vă de-a raliul.

Culegeţi câteva pietricele netede şi încercaţi să le transformaţi în diverse personaje folosindu-vă de pensule si vopsea. Apoi le puteţi folosi împreună cu piticii veseli într-o poveste pe care o creaţi împreună cu copilul.

O figurină de ipsos mai mare (de genul castelului) transformaţi-o în proiect de echipă. În jurul lui, veţi putea purta lupte epice sau crea baluri de poveste!

Spor la pictat!


Echipa Ipsoart

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu